De ce „Drumul spre o altă dimensiune” e o lectură utilă pentru consilierii școlari?

Când am deschis romanul lui Bradu Mihai Dan, m-am trezit în pas alergător alături de un băiat de 13 ani care dă peste o fabrică abandonată, o groapă despre care nimeni nu știe cât de adâncă e și un polițist apărut parcă din altă poveste. Nu e doar un început cu adrenalină.

E felul în care intri în mintea unui adolescent care face haz de necaz, se împiedică, se ridică, apoi o ia din nou de la capăt, cu încăpățânarea aceea pe care o recunoști din holurile unei școli. Pentru cine lucrează în consiliere, lectura deschide o ușă practică: poți porni de aici discuții reale, fără aerul acela de „lecție” pe care elevii îl simt de la o poștă.

„Drumul spre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan folosește aventura ca pretext pentru lucruri serioase. E o poveste cu lumi paralele și artefacte, dar miezul rămâne aceeași întrebare cu care te întâlnești în cabinet: cum îți reglezi energia când simți că te trage din toate părțile.

În carte, Mihai își păstrează gluma și curiozitatea chiar și când îl ia valul. Asta îi dă cititorului mic un loc sigur în care să se recunoască, fără sentimentul că e pus sub lupă.

Adolescența, trăită pe bune, nu predată din manual

Vârsta lui Mihai nu e decor, ci motor. Corpul o ia înainte, mintea încearcă să țină pasul, iar relațiile cu părinții și cu profesorii se complică. Mama apare des, cu mesaje care par insistente, însă din ele răzbate grija.

Un bătrân misterios, Marcus, și polițistul Petre intră în scenă cu două stiluri diferite de autoritate, unul cald și organizator, celălalt ferm și neiertător. Schema asta îi ajută pe consilieri să vorbească, natural, despre limite, încredere și despre cum arată un „adult de sprijin”.

„Groapa fără fund” din fabrica părăsită poate fi citită ca o metaforă pentru anxietățile greu de explicat. Căderea, pierderea controlului, nevoia de a te agăța de ceva, toate sunt foarte aproape de ce povestesc copiii când spun „parcă nu eu decid”.

Pe text, poți discuta despre panică, impuls și tehnici simple de reglare: respirație, pauză, cablarea pe un obiect real atunci când mintea fuge.

Scene care te țin în priză și dau material pentru discuții

Întâlnirea cu încăperea strălucitoare, coiful și sabia care „devin” șapcă și creion, ridicarea atentă printr-un câmp electromagnetic ca să nu se sfărâme nimeni la contactul cu realitatea, furgoneta lui Coamă de Leu, oprirea la un restaurant unde un „fresh de broccoli” e dat pe gât dintr-o suflare, plus scena cu elicopterul care trebuie dezamorsat cu o improvizație.

Toate astea curg firesc, au umor și ritm. Pentru elevi, sunt scene memorabile. Pentru consilieri, sunt pretexte de lucru pe cooperare sub presiune, pe diferența dintre curaj și impulsivitate, pe felul în care râsul mai domolește frica.

Funcționează foarte bine întrebarea aceea simplă: ce ți-ai pune în ghiozdan dacă ai avea treizeci de secunde. În roman, obiectele banale capătă, pe rând, putere. În cabinet, exercițiul dezvăluie resurse personale: cui îi ceri ajutor, ce cuvânt spui când nu știi ce să spui, cum respiri ca să nu reacționezi pe pilot automat.

Identitate, apartenență și sentimentul că nu ești singur

Cealaltă dimensiune vine cu sate, istorii vechi, reîncarnări de regi și o cheie împărțită în artefacte. Nu e doar decor de fantezie. Sunt idei care permit discuții despre apartenență, responsabilitate, roluri în grup. Elevii pot face paralele cu „triburile” din viața lor, de la gașca de la fotbal până la comunitățile online. Nu judeci, doar întrebi și lași povestea să lucreze.

Adversarul cu ochi negri, puternic și rece, poate primi chipul fricilor care nu pleacă nici când le ignori. Când pui un nume pe ele, parcă devin mai gestionabile. Un copil îți poate spune „asta e felina mea” și, din clipa aceea, discuția prinde rădăcină.

Cum intră romanul în cabinet fără să pară „instrument”

Începi cu un fragment scurt și întrebi direct: tu ce ai fi făcut în locul lui Mihai. Apoi cobori din fantastic în concret. Vorbești despre alegerea dintre a fugi și a rămâne, despre cerut ajutor, despre cum pui o limită unui prieten care te împinge în belea.

În lucru de grup, cartea te ajută să distribui roluri care dau sens: cine e Mihai astăzi, cine seamănă cu Marcus, cine își asumă să-și stăpânească un impuls care scapă de sub control.

Îmi place și exercițiul „arma banală”. Fiecare elev alege un obiect mărunt din ghiozdan și îi imaginează o „putere” utilă în situații sociale. Creionul taie un zvon. Șapca te ajută să spui „nu”. Agrafa ține mintea strânsă în timpul unui test. Dincolo de joc, copiii leagă resursele de gesturi simple, repetabile, iar asta rămâne.

Cartea ajută la alfabetizarea emoțională fără etichete grele. Pe pagină apar teamă, rușine, bravadă, glume care scapă aiurea și încercări de reparare. Discuți pe text. Elevul râde, se recunoaște, vede că nu e singurul care face pe grozavul când îl ia frica. De aici până la „hai să încercăm altfel data viitoare” distanța se micșorează.

Despre autoritate, fără morală de manual

Polițistul Petre nu e simpatic din prima. Bătrânul Marcus are reguli și umbre în trecut.

Coamă de Leu vine din zona cealaltă, dar rămâne loial. Asta le arată elevilor că adulții pot greși, pot învăța, pot avea momente proaste. În consiliere, astfel de nuanțe destind aerul.

Nu mai e despre „corect” și „greșit” rostite de sus, ci despre alegeri și consecințe discutate cu răbdare.

Pe fundal, felul în care satele se aliaza sau se resping deschide teme legate de excludere și punți. Conflictele de pe coridor nu par atât de dramatice când le privești pe o hartă mai mare. Și totuși, exact acolo duci conversația, la un pas mic pe care îl poți face azi ca să-ți fie puțin mai bine mâine.

Util pentru consilieri, în mod practic

Cartea prinde bine când ai nevoie să vorbești despre anxietate și control, despre decizii rapide luate cu mintea limpede, despre resurse personale, despre relația cu autoritatea, despre prietenie și loialitate, despre tolerarea ambiguității. Nu vin ca „lecții”.

Vin ca întâmplări care îi țin pe copii aproape și îi fac să pună întrebări. Mai e ceva discret, dar important: romanul îmblânzește imaginația și o pune la treabă în lumea reală. Pentru un elev „fără chef”, asta poate fi exact intrarea de care are nevoie. O sabie care devine creion schimbă felul în care se simte o temă de limba română.

Unde o găsești și cum o aduci în programul tău

Romanul poate deveni temă la clubul de lectură, poate fi citit în fragmente de zece minute la finalul întâlnirilor de grup sau poate intra într-un program de tranziție la gimnaziu.

Important e să circule, să ajungă și la copiii care nu se declară „cititori”, dar sunt curioși să vadă dacă se poate deschide o ușă către o altă lume chiar din banca lor.

Cartea poate fi achiziționată online de pe Carturesti.ro și Libris.ro, iar pentru bibliotecile școlare merită comandată în mai multe exemplare, ca să nu se piardă rândul atunci când discută o clasă întreagă.

Casetă editorială

Titlu: Drumul către o altă dimensiune. Autor: Bradu Mihai Dan. Editura: Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2024. Colecție: Cărțile copilăriei. ISBN: 978-630-311-221-3. Disponibilitate: online pe Carturesti.ro și Libris.ro. Notă pentru consilieri: roman cu scene memorabile utile în biblioterapie individuală și de grup, mai ales pe teme de anxietate, limite, prietenie și identitate.