Când o bancă se prăbușește și riscă să afecteze întreaga economie, se ridică întrebarea cine suportă costurile pentru a menține sistemul financiar stabil și cine stabilește condițiile ajutoarelor financiare.
În intervalul de cinci zile dintre refuzul unui plan de salvare și aprobarea legii care permite guvernului american să mobilizeze până la 700 de miliarde de dolari, situația de pe piețele financiare se înrăutățește. În acest timp, Wall Street se confruntă cu scăderi semnificative, iar Congresul este chemat să decidă măsurile necesare pentru a evita un colaps economic.
În seara votului din Camera Reprezentanților, propunerea de salvare este respinsă cu 228 de voturi pentru și 205 împotrivă. La scurt timp, indicele Dow Jones înregistrează o scădere de 777,68 puncte, echivalentul a aproape 7%, marcând cea mai mare cădere dintr-o singură zi.
Piața nu așteaptă Washingtonul
Criza financiară se extinde rapid, afectând nu doar băncile, ci întregul sistem financiar. Lehman Brothers a intrat în faliment, iar gigantul de asigurări AIG se află în pragul colapsului, ceea ce determină Rezerva Federală să aprobe o finanțare de urgență de până la 85 de miliarde de dolari pentru a-i oferi suport.
Încrederea în sistemul financiar scade rapid. Băncile devin reticente în a se împrumuta între ele, piețele de finanțare pe termen scurt se blochează, iar firmele care au nevoie de capital pentru operațiunile zilnice se confruntă cu dificultăți în accesarea fondurilor.
Secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, împreună cu președintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, solicită Congresului să reacționeze prompt.
Planul inițial prevede ca Trezoreria să achiziționeze active problematice de la bănci, majoritatea fiind legate de creditele ipotecare. Autoritățile speră că acest lucru va permite băncilor să revină pe calea stabilității prin redeschiderea accesului la credit.
Furia alegătorilor complică planul
Mulți cetățeni consideră că salvarea băncilor reprezintă o recompensă pentru cei care au contribuit la criza actuală. De ce ar trebui contribuabilii să suporte costurile deciziilor proaste luate de Wall Street?
Această neliniște ajunge în birourile parlamentarilor, alimentată de presiunea partidelor politice și de teama unei crize economice severe. La votul din 29 septembrie, propunerea este respinsă. Deși prăbușirea piețelor evidențiază consecințele politice ale inacțiunii, obiecțiile față de planul de salvare persistă.
Planul revizuit este prezentat, iar Senatul aprobă o nouă variantă, cerând Camerei Reprezentanților să reexamineze propunerea. Pe 3 octombrie, cu 263 de voturi pentru, proiectul de lege este adoptat. Președintele Bush îi dă semnătura, iar Departamentul Trezoreriei primește autoritatea de a aloca până la 700 de miliarde de dolari pentru salvarea sistemului financiar.
Modificări ale planului înainte de implementare
Semnarea acordului nu încheie dezbaterile. Strategia se modifică, deoarece achiziționarea activelor problematice se dovedește a fi complicată și consumatoare de timp, pe măsură ce criza se agravează. Ministerul Finanțelor se concentrează pe sprijinul direct pentru bănci, achiziționând acțiuni preferențiale și direcționând capital către instituțiile financiare pentru a le întări bilanțurile și a le permite să acorde împrumuturi.
Pe 14 octombrie, se anunță alocarea a 250 de miliarde de dolari pentru sprijinul băncilor americane. Intervenția guvernului devine mai directă, acesta nefiind limitat doar la achiziționarea de active problematice, ci devenind acționar în băncile vizate.
O limită financiară, nu un singur cont
Cele 700 de miliarde de dolari devin simbolul planului de salvare, dar suma cheltuită în final este diferită. Congresul stabilește un plafon de finanțare.
Odată finalizate programele, plățile totale ajung la 443,5 miliarde de dolari. Guvernul SUA estimează că costul total al programului va fi de aproximativ 31 de miliarde de dolari, având în vedere că o parte semnificativă a fondurilor este recuperată prin rambursări și investiții.
Semnarea acordului din 3 octombrie nu oprește recesiunea și nu compensează pierderile suportate de gospodării și afaceri. Totuși, marchează un moment crucial: frica de colaps devine mai mare decât teama de intervenția guvernamentală.
Întrebarea rămâne: atunci când prăbușirea unei bănci amenință întreaga economie, cine plătește pentru a menține sistemul pe linia de plutire – și cine stabilește condițiile planului de salvare?
Sursa articol: https://hotnews.ro/acordul-de-700-de-miliarde-de-dolari-2365981
Sursa foto: Inquam Photos
